[Toamna]

Ușa clefăie nebună într-un singur sens
uitat ca o babă fără dinți;

-Amorțise mitraliera coțofenei,
frenezia ploilor, gălăgia...,

și ca sa nu ne simțim izolați
ieșim să adunăm focul din pădurile lumii,
ne băgăm în mâneca frunzelor căzute brațul,
spunându-ne că
moartea poate fi caldă, nu?

Toamnă, nu vei trece fără urmă,
cu pașii îți voi linge rănile,
îți voi asculta războaiele;
-Nu te du, îți șoptii în jăraticul
topit pe umeri.